Luni, 25 iunie, gândul solicita Ministerului Afacerilor Externe (MAE) să prezinte, pe puncte și cu agenda Consiliului European în față, care va fi poziția României la nefastul summit, pe care premierul și președintele au jucat o versiune mioritică a scaunelor muzicale. Duminică, 1 iulie 2012, la două zile după terminarea Consiliului European, ministrul Andrei Marga a spus ziarului gândul ce va susține (sic!) țara la summitul UE.
În zilele dintre aceste două date, gândul a revenit cu aceeași solicitare. Cu o zi înaintea începerii Consiliului European, MAE a fost contactat din nou, ocazie cu care a răspuns că nu există un răspuns la solicitare, pentru că „încă se procesează informațiile”.
Într-un eseu pe care l-a intitulat „Poziții ale României în Uniunea Europeană”, Andrei Marga informează, la 1 iulie, că „recent încheiatul Consiliu European (28-29 iunie) a luat decizii în privința unor puncte majore de pe agendă și a lansat dezbaterea asupra „ideii europene pentru lunile ce vin”.
De fapt, răspunsul ministrului este un teaser pentru declarația pe care premierul o va face în Parlamentul țării și care este anunțată încă din primul paragraf.
Pentru a nu continua cu analiza pe text (răspunsul MAE poate fi citit AICI), Andrei Marga povestește, punând ghilimele peste ghilimele, dintr-o nevoie de a cita necitabilul (exemplu: „consolidarea fiscală favorabilă creșterii”, „reforme structurale de sporire a competitivității”, „modernizarea administrației publice” – ghilimele © Andrei Marga), ce s-a întâmplat la Consiliul European. Adică lucrurile anunțate de Consiliul European AICI.
Despre pozițiile României la Consiliul pe care s-au războit instituțiile statului aflăm prea puține. Când nu povestește ce s-a discutat la summit, ministrul Andrei Marga prezintă pozițiile sau interesele României în general. Spre exemplu, țării noastre, la fel ca altor 15, îi convine ca viitorul buget al Uniunii Europene să nu fie mai mic, cum își doresc țările cu statut de contribuitor net. Dacă bugetul ar scădea, banii lipsă ar fi luați de la fondurile structurale și de coeziune. Un alt exemplu: „consolidarea fiscală este un obiectiv urmărit și de țara noastră”, iar „absorbția resurselor europene trebuie radical ameliorată în România”.
Restul răspunsului MAE se concentrează pe proiectul de uniune politică al președintelui Consiliului, Herman van Rompuy, care a fost pus pentru prima dată pe masa liderilor europeni. Nimic despre cum au descurs discuțiile pe Schengen, poate singurul subiect în care România chiar ar fi fost îndreptățită să își verbalizeze punctul de vedere la Bruxelles. Nu trebuie uitat că țara noastră a permis Consiliului European (încă nu știm în schimbul a ce) să scoată Parlamentul din dosarul reformei Schengen, un gest riscant, care se poate întoarce împotriva noastră, dat fiind că le-am dat mai multă putere statelor care vor închiderea granițelor Schengen.
Consiliul European din 28-29 iunie a fost unul deosebit de important din trei motive: contextul economic, contextul politic și subiectele discutate. În România, însă, a contat scaunul, care a devenit un tron pe care stă reprezentantul cel mai reprezentativ. În această ceartă pe scaun, nu a mai fost timp de substanță, de alianțele și negocierile premergătoare unui asemenea summit.
România a mers la Bruxelles, de data aceasta prin Victor Ponta, ca să asiste la același spectacol al celor mari. Ea nu a contat, la fel cum nu au contat nici celelalte țări non-euro, cu excepția Marii Britanii. Drept dovadă, prima zi a Consiliului European s-a transformat într-un summit al zonei euro, care a durat până spre ora 5 dimineața și care, după certuri și amenințări, a venit cu propuneri de soluții la cele mai arzătoare probleme ale momentului.
Pentru a nu deranja adevărata Uniune Europeană, România, împreună cu celelalte ca ea, a ieșit fără prea mult zgomot din sală și s-a întors la „procesatul informațiilor”. La finalul summitului, are în față o singură concluzie: ne-am bătut degeaba pe un scaun care era demult ocupat.